Înapoi la Blog

Importanța și avantajele alegerii unei uși antifoc pentru proiectul tău

02.02.2022

Share

Antreprenorii care își desfășoară activitatea în diverse domenii au obligația de a-și securiza clădirile împotriva riscului la incendiu. Cu toate că în spațiile comerciale pot apărea tot felul de incidente, în ultimii ani cel mai des s-au produs incendii din cauza echipării necorespunzătoare. Din păcate, focul creează pagube materiale uriașe și pierderi de vieți omenești, iar din acest motiv este important să fie luate cele mai bune măsuri pentru prevenirea evenimentelor de acest gen. Ușile antifoc au un rol esențial în modelarea incendiilor încă din faza incipientă. Necesitatea și importanța lor nu poate fi subestimată deoarece sunt elemente pasive de protecție la foc ce pot reduce cu până la 70% distrugerile provocate clădirilor. Descoperă mai departe care sunt avantajele ușilor antifoc și ce modele poți alege pentru proiectul tău.

Importanța ușilor antifoc

Te întrebi ce proiecte comerciale necesită uși antifoc? Cu siguranță nu este deloc greșit să spunem că aceste produse trebuie integrate în planul de protecție anti incendiu al oricărei clădiri. Indiferent cât de mare ar fi viteza de dispersare a flăcărilor, ușile metalice antifoc oferă o protecție garantată pentru o perioadă de până la două ore. În funcție de clasa de rezistență aleasă, acestea pot ține focul la distanță timp de 60, 90 sau 120 de minute. Există spații unde aceste tipuri de uși nu sunt doar necesare, ci absolut obligatorii prin lege, ca de exemplu instituții publice, spitale sau clădiri comerciale. Însă, montarea unor uși de interior antifoc sau uși de exterior ar trebui să fie luată în considerare de orice proprietar, fie că este vorba de spații de uz public sau personal.

Aceste elemente aduc un plus de siguranță, sunt gândite cu maximă rigurozitate, contribuie la limitarea focului, fumului și gazelor toxice emanate în timpul unui incendiu, dar și la evitarea pierderilor de vieți omenești. Ușile antifoc sunt fabricate din materiale incombustibile și au o construcție ermetică, ceea ce înseamnă că etanșează complet zona de trecere. Alegerea corectă a acestora, ținând cont de anumite criterii de selecție, reprezintă o asigurare suplimentară a investiției în proiectul tău.

Ușa antifoc: Avantaje principale

Unele modele de uși antifoc sunt fabricate din tablă zincată, umplute cu materiale termoizolante și prevăzute cu garnituri intumescente. De asemenea, sunt disponibile uși de interior din lemn ce protejează împotriva focului, dar și uși din sticlă groasă care prezintă aceleași caracteristici. Deși au proprietăți diferite, avantajele ușilor antifoc sunt asemănătoare pentru orice proiect. Montarea ușilor antifoc împreună cu accesoriile adiționale asigură un nivel înalt de siguranță și protecție optimă în caz de incendiu. Iată care sunt principalele beneficii ale alegerii unei uși antifoc:

Protejarea bunurilor și a personalului

Ușile antifoc au avantaje numeroase, însă scopul lor principal este acela de a oferi un nivel ridicat de siguranță. Spre deosebire de produsele standard care doar fac trecerea dintr-o zonă în alta sau sunt folosite pentru decor, ușile antifoc contribuie la prevenirea incendiilor. Întrucât pot izola flăcările pentru a nu se extinde în alte părți ale unei clădiri, acestea protejează bunurile și persoanele până la intervenția salvatorilor. Dacă montajul ușilor antifoc a fost realizat în mod corespunzător, ele se vor menține intacte o pentru 1-2 ore, lucru ce permite evacuarea rapidă și eficientă sau lichidarea incendiului. Pe lângă asta sunt uși antiefracție antifoc care contribuie la protecția spațiilor și împotriva furtului sau a distrugerilor de orice fel.

Mentenanță facilă

Atunci când investești într-un proiect îți dorești ca atât cheltuielile inițiale cât și costurile ulterioare să fie cât mai mici. Ei bine, unul dintre avantajele ușilor antifoc este acela că nu necesită calibrări periodice, ca produsele clasică și că nu au nevoie de prea multă întreținere.

În vederea menținerii unei funcționalități depline se recomandă verificarea integrității garniturilor termoexpandabile, respectiv a poziției corespunzătoare a acestora pe marginea canatului. Totodată, este necesară analiza suprafeței canatului pentru că în timp pot apărea găuri, lovituri sau spații care să compromită etanșeitatea ușii în cazul unui incendiu. Află că se admit distanțe de cel mult 4 mm în partea cu buiandrugul și pragul și 8 mm în laterale. În plus, mai este necesară și verificarea închiderii și blocării automate a canatului.

Instalare ușoară

Chiar dacă ușile de interior antifoc sunt foarte speciale, ele prezintă facilitate în instalare. Ca și în cazul produselor clasice, montajul ușilor antifoc se efectuează luând în considerare realizarea măsurătorilor și stabilirea dimensiunilor corecte. Singurul lucru de care trebui să ții cont ca să te bucuri de avantajele ușilor antifoc este acela ca în loc de spumă obișnuită să folosești spumă poliuretanică rezistentă la incendii întrucât aceasta oferă etanșeizare la foc de până la 360 de minute.

Etanșarea încăperilor

Garniturile termoexpandabile, care se dilată în momentul sesizării unei temperaturi înalte, etanșează încăperea unde se produce incendiul. Astfel, o perioadă determinată de timp flăcările nu se mai răspândesc spre alte zone. Fumul și gazele toxice care apar odată cu izbucnirea focului nu pătrund în alte încăperi și este restricționat și transferul de căldură dintr-o parte în alta. Practic, dacă și celelalte elemente de construcție au o calitate superioară sau oferă protecție ignifugă, ușile antifoc dau chiar posibilitatea de a controla flăcările și fumul degajat.

Durabilitate ridicată

Deși evitarea pierderilor de viei omenești sau protecția bunurilor se numără printre cele mai importante avantaje ale ușilor antifoc, durabilitatea ridicată este unul dintre aspectele ce nu pot fi trecute cu vederea. Chiar dacă sunt uși de interior din lemn ori uși metalice antifoc, ele rezistă foarte bine la diverși factori meteorologici sau agenți chimici de natură corozivă. Mai exact, nu trebuie să-ți faci griji cu priviri la îndoire, umiditate, coroziuni, lovituri sau alți factori dăunători.

Respectarea prevederilor legale

Prețul ușilor antifoc este unul accesibil, ceea ce înseamnă că mai bine optezi pentru montajul acestora și creșterea nivelului de siguranță decât să plătești o amendă. Fără îndoială, când alegi uși antifoc avantajele sunt de necontestat, iar respectarea prevederilor legale este doar un bonus cu care aceste elemente vin la pachet.

Personalizarea ușilor și decorarea spațiului

Focul distruge obiecte de valoare și clădiri, dar și viețile oamenilor. Siguranța primează, iar faptul că pot contribui la creșterea securității în orice spațiu se numără printre cele mai mari avantaje ale ușilor antifoc. Cu toate acestea, cei care țin la aspect se pot bucura și de calitatea lor din punct de vedere estetic. Ușile antifoc pot fi vopsite cu vopsea RAL în nuanțele preferate, rezistentă la foc și factori de coroziune. Aceste elemente se pot personaliza și cu imaginea sau logo-ul dorit, dar există și game de uși antifoc vitrate ori produse din lemn cu aspect inedit.

Uși antifoc: 3 modele recomandate

Întrucât sunt considerate cea mai bună măsură de protecție pasivă la incendiu ușile antifoc pot fi instalate în orice spațiu. În cazul unui incident nefericit, situația se poate schimba rapid în doar câteva momente, iar oamenii trebuie să ia decizii extrem de rapid. Avantajele ușilor antifoc sunt importante pentru proiectul tău, iar dacă ai nevoie de inspirație în ceea ce privește alegerea elementelor potrivite îți recomandăm câteva modele cu care poți beneficia de mai multă siguranță:

Uși metalice antifoc

Una dintre cele mai bune alegeri pe care o poți face pentru proiectul tău este să montezi uși metalice antifoc. Indiferent dacă alegi elemente cu protecție de 60 de minute sau uși care rezistă la foc 90 ori 120 de minute, vei diminua considerabil riscurile de distrugere a spațiului comercial. Confecționate din tablă de oțel zincată, groasă de 0.7 mm și umplute cu material termoizolant, aceste uși antifoc sunt prevăzute cu garnitură termospumantă pe tot perimetrul. Au sens de deschidere reversibil, pot fi cu unul sau două canate, sunt prevăzute cu două balamale dintre care una cu autoînchidere, au toc de oțel zincat și un indice de izolare acustică de aproximativ 30 dB.

Cortine antifoc

Aceste cortine antifoc sunt ideale pentru control și sectorizare în caz de incendiu. Avantajele ușilor antifoc sunt aceleași ca și ale cortinelor, diferența fiind doar de mărimea golului din perete pe care îl acoperă. Pot fi incluse în categoria ușilor antifoc dedicate anumitor proiecte deoarece garantează integritatea, izolarea termică și nepătrunderea fumului timp de 120 sau 180 de minute. Cortinele antifoc rezistă la temperaturi de peste 1000 de grade Celsius și flăcări directe, au dimensiuni mari și previn propagarea focului către sectorul vecin.

Ușă Chepeng

Orice proiect ai pune pe picioare mai mult ca sigur vei avea nevoie și de o ușă Chepeng antifoc. O soluție specială de acces în spații înguste sau locuri unde un produs standard ar fi greu de manevrat, această ușă este perfectă în zone precum poduri sau ghene de instalații. Chiar dacă are dimensiuni reduse, modelul Chepeng oferă avantajele ușilor antifoc și un beneficiu în plus: se adaptează și spațiilor mici sau cu trafic foarte redus.

Auzim frecvent despre incendii declanșate din cauza neglijenței întreprinzătorilor sau angajaților din diverse domenii. Indiferent dacă proiectul tău se referă la un depozit de materiale, o pensiune sau un restaurant, ia în considerare avantajele alegerii unei uși antifoc. Aceste elemente sunt potrivite în orice spațiu de uz public și personal deoarece minimizează daunele și contribuie la evitarea unui adevărat dezastru.

icon

Comandă telefonic

În plus, îți răspundem cu plăcere la orice întrebare ai avea despre acest model.

icon

0733 487 748

icon

Ai nevoie de ajutor?

Daca dorești mai multe informații despre modelele noastre de uși sau ai nevoie de asistență, contactează-ne telefonic la numărul de mai jos.

icon

0733 487 748